Politica

Marcel Ciolacu, solicitări pentru Ligia Deca: Ancheta la școala N. Titulescu și preluarea propunerilor OECD privind salarizarea pe bază de performanță

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, înaintea ședinței de Guvern, că are două solicitări pentru ministrul Educației Ligia Deca.  În primul…

Executivul are interesul să minimizeze decizia în cazul ROȘIA MONTANĂ, ca impact bugetar și social

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a declarat, joi, că Executivul are interesul să minimizeze decizia în cazul Roșia…

Ordonanța Migrației politice va fi revizuită, susțin liberalii. Fereastra trasferurilor pentru aleșii locali s-ar putea îngusta

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu (PNL), a declarat joi, la Antena 3, că proiectul de OUG privind migrația aleșilor locali va fi modificat în sensul în care…

Două treimi din București nu-l mai vor pe Nicușor, două treimi pe Firea

Sebastian Burduja, președintele PNL al Sectorului 1 al Capitalei își prezintă avantajele în competiția pentru București. Conform posibilului candidat unic…

Comunicat din partea Mișcării România Suverană privind starea dezastruoasă a României

În contextul în care alegerile locale şi europarlamentare bat la uşă, ţara pare că nu mai are o conducere, toţi…

Klaus Iohannis, întâlnire cu Roberta Metsola la Palatul Cotroceni. Cei doi au discutat despre alegerile europarlamentare

Şeful statului Klaus Iohannis a primit-o, miercuri la Palatul Cotroceni, pe preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola. „Am subliniat importanţa păstrării…

E cap de linie. Mi-am făcut o fundație

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, marți seară, la Digi24, că nu va mai candida pentru un al doilea mandat…

Directoarea Școlii „Nicolae Titulescu” din București, unde un elev ar fi fost violat de două ori, și-a dat DEMISIA

Iudita Popteanu, directoarea școlii unde un elev ar fi fost violat de două ori va fi demisă marți, au afirmat…

Nicolae Ciucă, despre Congresul PPE de la București: România devine inima Europei

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că miercuri România devine inima Europei, odată cu începerea oficială, la București, a Congresului PPE.…

Marcel Ciolacu își descrie colegii politici / George Simion, un grobian / Drulă a rămas la rangă / Ciucă, un partener corect

Marcel Ciolacu își descrie partenerii de pe scena politică, într-un interviu la Antena 3. Despre George Simion spune că este…