Simona Halep se va retrage pentru a doua oară la Cluj-Napoca. După ce a jucat ultima partidă a carierei în circuitul WTA în ediția 2025 a Openului Transilvaniei – turneul WTA 250 de la Cluj-Napoca transmis de VOYO și Pro Arena -, fostul număr unu mondial va fi punctul principal de atracție al ediției 2026 a Festivalului Sporturilor, organizat de echipa care se ocupă și de imaginea Simonei Halep, în prezent.
Simona Halep se retrage pentru a doua oară la Cluj-Napoca
Începând cu data de 10 noiembrie, iubitorii tenisului pot achiziționa bilete pentru meciul oficial de retragere a Simonei Halep, programat sâmbătă, 13 iunie 2026, de la ora 17:00, în Arena BT.
Cele mai scumpe locuri, în sectorul VIP vor ajunge să coste 1,000 de lei, după încheierea fazei preliminare. La polul opus, cel mai ieftin tichet de acces – în peluzele etajului superior – va costa 145 de lei. Toate biletele vor fi tranzacționate prin platforma Entertix.

