CARAMBOL cu zeci de mașini pe o autostradă din Ungaria

CARAMBOL cu zeci de mașini pe o autostradă din Ungaria

Un carambol în care au fost implicate zeci de autovehicule s-a produs, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 14.25, pe Autostrada M1, care leagă Budapesta de Austria. Accidentul în lanț a fost produs de o furtună de nisip care a redus vizibilitatea.

Potrivit Poliției maghiare, în evenimentul rutier, care s-a produs la kilometrul 26, pe partea care duce la ieșire din Budapesta, au fost implicate cel puțin cinci TIR-uri și 37 de autoturisme.

Conform primelor date oficiale, în accident au ars 19 vehicule, iar 36 de persoane au fost rănite, dintre care una a suferit răni care i-au pus viața în pericol. Alte 13 persoane au suferit răni grave.

La fața locului au fost trimise numeroase echipaje medicale, inclusiv cu elicoptere, iar polițiștii au închis autostrada M1 în ambele sensuri.

FOTO – Police.hu

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *