Pieţele europene de acţiuni au încheiat şedinţa de marţi în scădere, inversând câştigurile de la începutul săptămânii, în contextul în care investitorii au urmărit îndeaproape evoluţiile legate de negocierile pentru încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina, dar şi un calendar încărcat de decizii ale băncilor centrale, transmite CNBC.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a scăzut cu 0,4%, majoritatea sectoarelor şi principalelor burse fiind în teritoriu negativ. Atenţia pieţelor s-a concentrat asupra declaraţiilor recente ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a afirmat în weekend că Kievul ar fi dispus să renunţe la aspiraţiile de aderare la NATO pentru a obţine un acord de pace.
La rândul său, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat luni că, după ”discuţii lungi şi foarte bune” cu liderii europeni, negociatorii sunt ”mai aproape ca niciodată” de oprirea conflictului.
Sectorul european…

