Pe 20 mai, al doilea om în stat, Nicolae Ciucă, anunța că va publica o carte. Pe site-ul său personal, Ciucă scria că în luna iunie va lansa volumul cu titlul „Un ostaș în slujba țării”.
Paginile acestei cărți sunt despre mine. Nu despre funcțiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanț și nici program electoral. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic. Sunt despre viața mea, cea din spatele pupitrului, a microfonului sau a televizorului, mărturisea Ciucă.
Luna iunie a trecut fără ca „Un ostaș în slujba țării” să vadă lumina tiparului. La jumătatea lunii iulie, același „ostaș” spunea, cu entuziasm, că „așteptarea a ajuns la final”. În curând, biografia avea să fie gata. La Antena 3, Ciucă mărturisea că „mai are de scris” la ea.
Câteva zile mai târziu, spre finalul lunii iulie, mai dădea un termen de lansare, luna august. Cartea avea…