erce2

administrator

Iubirea intră în joc, iar trandafirul decide cine rămâne! Burlacii: Foc în Paradis începe în această seară, la 23:00, la PRO TV și pe VOYO

Prezentat de Adelina Pestrițu, Burlacii: Foc în Paradis îi va purta pe telespectatori, de luni până joi, într-o poveste în…

„The Pitt” și „Hacks”, marile favorite la Emmy după avalanșa de nominalizări

Cea de-a 78-a ediţie a Premiilor Emmy, echivalentul Oscarurilor în domeniul televiziunii americane, va avea loc luni la Los Angeles.…

Proiectul care ar pedepsi oficialităţile care nu celebrează Ziua Drapelului este dezbătut luni de Camera Deputaţilor

Proiectul care ar obliga pe şefii autorităţilor publice, şi nu numai, să participe activ la sărbătoarea Drapelului Naţional, intră luni în…

Lovitură de teatru! Șefii arbitrajului din Premier League confirmă: ”eroare de judecată” la golul lui Haaland din derby-ul Manchester United – Manchester City

Meciul a fost presărat cu momente controversate care au stârnit dezbateri aprinse, mai ales în condițiile în care este vorba…

Au dat de alt iad: Femeile solicitante de azil în Regatul Unit sunt violate în număr mare de britanici și se tem să depună plângeri

Cuprins: Femei solicitante de azil din Regatul Unit se plâng de violuri şi agresiuni sexuale comise de bărbaţi britanici, dar…

Ce scrie presa internațională despre alegerile din Suedia

Primele exit-polluri din Suedia au indicat o victorie a blocului de centru-stânga, condus de Social-Democrați. În numărătoarea parțială, cu 57%…

Rogobete spune că sistemul sanitar se apropie de o criză fără precedent și descrie situația în spitale: „Mai am o singură doză pentru infarct”

Social-democratul Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, spune că sistemul medical traversează una dintre cele mai grave perioade din ultimii…

Eugen Tomac a transmis mesajul lui Nicușor Dan la proclamarea canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița

Europarlamentarul Eugen Tomac a participat, duminică, la Mănăstirea Mălainița din Valea Timocului, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de…

Scenariu dezastruos pentru Octavian Popescu! Charalambous și Pintilii, OUT? „Acolo nu ți le înghite nimeni”

După un start de sezon în care a avut câteva realizări individuale, însă a avut mai multe ieșiri nervoase și…

Ce animal te reprezintă în funcție de zodie. Simbolul care se potrivește cel mai bine personalității tale

Cuprins: Ce animal te reprezintă în funcție de zodie? Unele semne zodiacale sunt asociate cu forța și curajul, altele cu…