Pentru a rezolva dificultăţile cu care jucătorii se confruntă pe vreme toridă, ATP a aprobat luni noi reguli de protecţie, începând cu sezonul 2026, potrivit news.ro
Pentru a atenua problemele cu care se confruntă jucătorii de tenis pe vreme caldă, ATP a aprobat luni noi reguli, care vor intra în vigoare în sezonul 2026. Între seturi vor fi introduse pauze de răcorire de zece minute, dacă indicele WBGT – un indicator care combină temperatura aerului, umiditatea şi radiaţia solară – depăşeşte 30,1°C. Acest lucru va permite jucătorilor să meargă la vestiar pentru a face duş sau pentru a se schimba.
Meciurile în aer liber vor fi suspendate dacă WBGT atinge 32,2°C timp de cincisprezece minute şi vor fi reluate doar dacă scade sub 30,5°C timp de douăzeci de minute. În plus, dacă terenul este echipat cu un acoperiş retractabil, acesta va fi închis dacă valoarea WBGT este de 32°C sau dacă temperatura suprafeţei de joc depăşeşte 45°C.
În acest…

