Cu doar câteva ore înaintea partidei din etapa a șasea de play-off împotriva rivalei locale, Universitatea Cluj, patronul echipei CFR Cluj a virat suma de 600.000 de euro în conturile statului. Acești bani acoperă o tranșă dintr-o datorie eșalonată, care avea termenul limită stabilit pentru data de 24 aprilie.
„S-a rezolvat. Am trimis banii, așa cum am promis. Nu mai e nicio problemă. Am lăsat plata pentru ultima zi a termenului, dar am achitat-o. De acum nu mai sunt probleme. Aceasta a fost cea mai mare plată. În lunile viitoare ratele sunt mici, câteva zeci de mii de euro. Nimic de speriat”, a transmis Neluțu Varga, potrivit GSP.
Bilanț financiar negativ în Gruia
Chiar dacă această plată urgentă a fost efectuată, cifrele oficiale indică o situație de ansamblu complicată pentru gruparea feroviară. Potrivit raportului financiar aferent anului 2025, CFR Cluj a înregistrat pierderi de 5,8 milioane de euro într-un singur an. Mai mult, datoriile…

