După ce a obținut semnăturile lui Andre Duarte și Ofri Arad, liberi de contract, FCSB l-a cumpărat pe mijlocașul Joao Paulo, de la Oțelul Galați. Gigi Becali a anunțat că în zilele următoare mai așteaptă doi jucători din străinătate, inclusiv un atacant.
Presa poloneză: FCSB, interesată de transferul lui Marian Huja de la Pogon Szcecin
O informație surprinzătoare vine la începutul săptămânii din presa poloneză. Goal scrie că FCSB se interesează de Marian Huja (26 de ani), fundașul central de picior stâng plecat de la Petrolul Ploiești în vară, care se află sub contract cu Pogon Szczecin.
Achiziționat în schimbul sumei de 300.000 de euro, Huja a fost titular incontestabil la Pogon Szczecin în prima parte a sezonului, însă în ultimele runde din Ekstraklasa a jucat puțin sau deloc. Goal scrie că formația poloneză încearcă acum să recupereze suma investită în vară, iar pe lângă FCSB ar mai exista interes și de la un club din China…

