Alfred Simonis anunță continuarea lucrărilor „Stadionului Lego” din Timișoara. Consiliul Județean Timiș alocă 20 de milioane de lei

Alfred Simonis anunță continuarea lucrărilor „Stadionului Lego” din Timișoara. Consiliul Județean Timiș alocă 20 de milioane de lei

Alfred Simonis, șeful CJ Timiș, a anunțat că a fost luată decizia ca „Stadionul Lego”, proiectul de 23 de milioane de euro, să fie cofinanțat. În acest sens, într-o postare pe Facebook, a anunțat că lucrările pentru arena din Timișoara vor continua.

Potrivit datelor, noul stadion din Timișoara, care acum este cunoscut drept „Arena Eroilor”, ar urma să fie finalizat în anul 2026 și va avea o capacitate de 10.000 de locuri. Alfred Simonis a anunțat, printr-o postare publică pe Facebook, faptul că lucrărilor se vor aloca 20 de milioane de lei, pentru a fi continuate. Suma respectivă este alocată de Consiliul Județean Timiș.

Consiliul Județean Timiș cofinanțează investiția

Lucrările au debutat în martie 2024. Arena, care este de tip P+2E, a ajuns, acum, într-un stadiu al lucrărilor de 70%. Termenul de finalizare este 2026.

La parter se vor afla birourile, vestiarele, cabinetul medical, dar zona de încălzire. De asemenea, tot la…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *