Adrian Rus a contribuit la parcursul oltenilor din acest sezon, finalizat cu adjudecarea eventului. Fundașul central în vârstă de 30 de ani a sosit în Bănie în vara anului 2025, semnând din postura de jucător liber de contract o înțelegere valabilă pentru o singură stagiune, după despărțirea de Pisa.
Deși șefii clubului i-au propus deja continuarea colaborării, apărătorul analizează cu prudență situația. Potrivit lui Gică Craioveanu, stoperul nu se grăbește să parafeze noul acord, având în vedere posibilitatea obținerii unui contract mai bun de la o altă formație.
„Este ofertă, dar Adi Rus are ultimul cuvânt. Îți dai seama, dacă vine o ofertă superioară, te gândești. Are o vârstă și se poate gândi la ultimul contract”, a transmis Gică Craioveanu, potrivit Digisport.
Cifrele stagiunii pentru fundașul central
Adus în tabăra oltenilor la cererea lui Mirel Rădoi, antrenorul oltenilor în startul stagiunii, Adrian Rus a devenit…

