Administrația Donald Trump a respins, luni, temerile privind scăderea economiei Statelor Unite, argumentând că sunt efectele politicilor fostului președinte Joe Biden și situației generate de taxele vamale.
Kevin Hassett, directorul Consiliului Economic de la Casa Albă, s-a declarat ”încrezător” în starea economiei Statelor Unite, în pofida semnalelor slabe de pe bursele de mărfuri și de pe piața muncii.
”Să ne gândim inițial la situația de pe termen scurt, iar apoi la cea de pe termen mediu. Pe termen scurt, am avut economia lui Biden, cele mai multe măsuri aplicate de el sunt în vigoare. Dacă urmărim indicatorii PIB-ului prezentați de filiala Fed din Atlanta, cifrele sunt negative pe primul trimestru, ceea ce indică moștenirea lăsată de președintele Biden. O altă cauză este legată de creșterea deficitului comercial, întrucât oamenii sunt preocupați de viitoarele taxe vamale, astfel că stochează marfă. Este vorba despre un fenomen foarte…