Fostul director al FBI și procurorul special Robert Mueller, care a condus ancheta privind legăturile dintre campania lui Donald Trump și Rusia, a murit la vârsta de 81 de ani.
Familia sa a anunțat că decesul a avut loc vineri seară. „Cu profundă tristețe vă anunțăm că Bob a murit. Membrii familiei roagă să le fie respectată intimitatea”, au transmis apropiații, citați de Financial Times.
O carieră dedicată securității naționale și reformei FBI
Veteran al Departamentului de Justiție al Statelor Unite, Mueller a devenit al șaselea director al FBI cu doar câteva zile înainte de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. El a reorientat agenția către prevenirea terorismului, schimbând profund prioritățile instituției. Mandatul său, inițial de zece ani, a fost prelungit la cererea fostului președinte Barack Obama, ceea ce l-a transformat într-unul dintre cei mai longevivi directori ai FBI, scrie Mediafax.
În 2017, Mueller a fost numit…

