Tomac pune cruce alianței PSD-PNL după eliminarea lui Cîrstoiu: ‘A început marea prăbușire a partidului unic!’
Eugen Tomac, liderul PMP, susține că a început prăbușirea alianței PSD-PNL, totul după retragerea medicului Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru alegerile locale din Capitală.
„A început marea prăbușire a partidului unic. A căzut prima piesă şi ea va produce efecte exact ca într-un joc de domino.
PSD și PNL au organizat un proces electoral caracteristic regimurilor dictatoriale. Au comasat alegerile într-un total dispreț față de democrație. Fără transparență, fără dezbatere, folosind practici totalitare împotriva opoziției.
Întreg procesul electoral este pregătit cu încălcarea flagrantă a Constituției României, cu nerespectarea legislației electorale, culminând cu sechestrarea tuturor instituțiilor care puteau opri acest măcel”, a spus Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.
…