În luna iunie, în Elveția, se va desfășura un summit care va aborda subiectul „Pace în Ucraina”. Oficialii ucraineni ar accepta negocieri cu Kremlinul, numai că varianta propusă de ruși este considerată inacceptabilă. Pe de altă parte, Rusia lui Putin nu este invitată la acest summit, ceea ce face ca orice discuții despre o eventuală pace să pară zadarnice.
Cum Vladimir Putin arată prea puțin respect pentru statul de drept sau normele internaționale, notează jurnalistul Jamie Dettmer pentru Politico, Ucraina și Rusia nu pot sta, deocamdată, la aceeași masă, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că Occidentul dă dovadă de „viclenie”.
„Serghei Lavrov a acuzat Occidentul că face campanie pentru a convinge cât mai multe țări în curs de dezvoltare să participe (n.red. – la summitul din Elveția), stânjenind, astfel, Moscova. China, între timp, a avertizat cu severitate că nu va participa la summit, în…

