By Chiar îmi place Bîrligea, apreciez spiritul lui de luptă, modul cum se bate în fiecare duel. Băiatul se implică, pune osul, suferă, plânge, e un gladiator modern. Dar de data asta, a întrecut măsura.
Din exterior, a părut ceva de genul: „Eu sunt Bîrligea, atacantul naționalei, mie nu trebuie să-mi fluieri orice împingere pe care o fac, pe mine mă tratezi preferențial, nu sunt oricine!” Dacă a ajuns să gândească așa, nu e deloc bine pentru Bîrligea. Nu așa ajungi să joci într-un campionat puternic. A, dacă vrei să te transferi prin China sau pe la arabi, continuă să vociferezi, continuă să te faci de râs.
Să fim realiști, domnul Bîrligea n-a realizat mare lucru până la 25 de ani în fotbal. Ok, a luat două titluri, unul cu CFR și unul cu FCSB, a dat niște goluri, dar nu e un jucător reprezentativ pentru România. Cel puțin nu e până acum. Că ar putea deveni, Doamne-ajută! Să dea gol în Bosnia, apoi în baraje, să ne califice…
