Președintele Klaus Iohannis a avut prima reacție publică legată de „gaura de la bugetul de stat”. „Nu vor exista tăieri de salarii. Nu agreez măsuri alandala”, a subliniat șeful statului.
„Este, într-adevăr, o discuție în spațiul public care a luat-o într-o direcție complet greșită. Situația economică din România este bună. Avem creștere economică, avem dezvoltare, chiar dacă suntem în mijlocul unei crize declanșate, în principal, de războiul din Ucraina.
România dispune de oportunități imense de a beneficia de bani europeni. Când s-au negociat fondurile europene și PNRR, am fost cu o echipă la Buxelles și am negociat patru zile pentru 80 de miliarde de euro fonduri europene și fonduri pentru PNRR pentru proiecte din România.
Este o oportunitate imensă. Treaba Guvernului este să creeze cadrul ca acești bani să fie atrași în folosul firmelor românești și al românilor. Asta trebuie să facă Guvernul”, a spus Klaus…

