Liderul AUR, George Simion, a lansat luni un mesaj critic la adresa președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înaintea vizitei acesteia la București. Românii vor ieși în stradă și vor protesta împotriva politicilor UE, spune Simion.
Simion anunță organizarea unui miting sâmbătă, în Parcul Izvor, în fața Parlamentului
„Am un mesaj pentru Ursula care a venit să dicteze supușilor ei astăzi la București. Aici, în fața Parlamentului României, chiar dacă le dai tu voie, chiar dacă nu le dai voie, sâmbătă românii care nu sunt slugile tale vor fi câtă frunză, câtă iarbă”, a declarat George Simion într-un mesaj pe rețelele de socializare.
Liderul AUR a afirmat că Ursula von der Leyen și alți oficiali europeni trebuie să audă mesajul participanților la manifestație și a susținut că anularea alegerilor prezidențiale și dosarul lui Călin Georgescu ar fi fost rezultatul unor acțiuni prin care liderii europeni ar fi…


