Alessandro Bastoni, făcut praf de italieni după ce i-a dat emoții mari lui Chivu: „Iar tu!? Două cartonașe galbene în două minute”

Alessandro Bastoni, făcut praf de italieni după ce i-a dat emoții mari lui Chivu: „Iar tu!? Două cartonașe galbene în două minute”

Italienii au făcut referire la momentul în care fundașul a fost eliminat în partida decisivă de calificare la Campionatul Mondial a Italiei cu Bosnia. În urma eliminării lui Bastoni, italienii au ratat pentru a treia oară consecutivă un Campionat Mondial.

Gazzetta dello Sport a explicat apoi faza în care Bastoni a primit două cartonașe roșii în două minute.

„A reușit din nou. Alessandro Bastoni a fost eliminat în minutul 68 al meciului Inter-Șahtior, după ce a primit două cartonașe galbene în decurs de 120 de secunde, lăsând echipa sa cu zece oameni într-un moment crucial, cu meciul egal, 0-0.

Deja cartonaș galben pentru protest în minutul 66, Bastoni, la scurt timp după aceea, în careul de penalizare al Ucrainei, a încercat să se desprindă din marcajul lui Ocheretko pentru a sări pe centrarea lui Barella și, cu mingea în afara terenului, și-a pălmuit adversarul peste față.

Arbitrul a acordat imediat fault, dar abia mai târziu (probabil la…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *