Mijlocașul român Darius Olaru a bifat o premieră la Union SG, acesta fiind titularizat cu Leuven, la trei luni după mutarea de la FCSB.
Darius Olaru a început din primul minut partida pe care Union Saint-Gilloise a încheiat-o la egalitate, scor 1-1, contra celor de la Leuven, în runda a opta din Jupiler Pro League. Până la acest duel, internaționalul tricolor acumulase trei prezențe în prima ligă belgiană, însă de fiecare dată fusese introdus pe teren din postura de rezervă.
Jucătorul în vârstă de 28 de ani nu a încheiat partida pe teren, evoluând doar până în minutul 67, moment în care a fost înlocuit cu Ait El Hadj.
Evoluție sub media echipei
Prestația românului a fost evaluată de portalul de specialitate SofaScore cu nota 6,80, sub media generală a formației sale: 7,56. Cel mai bun om al gazdelor a fost colegul din linia mediană al lui Olaru, Kamiel Van de Perre, notat cu 7,60.
Ambele goluri ale partidei au fost marcate de Devis Opoku….

