Paradoxul Hagi: cel mai mare fotbalist al României tocmai a intrat în istoria neagră a naționalei, ca selecționer

Paradoxul Hagi: cel mai mare fotbalist al României tocmai a intrat în istoria neagră a naționalei, ca selecționer

  • Gheorghe Hagi a fost văzut de mulți drept salvatorul fotbalului românesc. Din postura de decar al naționalei, el chiar s-a ridicat la nivelul acestui statut. Din păcate, ca selecționer, devine „groparul“ primei reprezentative.

În primul său mandat, în 2001, Hagi a fost antrenorul care a „reușit“ să rateze o calificare la Mondiale, după trei prezențe consecutive ale tricolorilor la turneul final cu regretatul Emeric Ienei (1990) și cu Anghel Iordănescu (1994, 1998). Rateul de la barajul cu Slovenia, cea mai slabă adversară pe care sorții ne puteau oferi, a lăsat România lui Hagi acasă, la CM 2002. Acest eșec, în care tânărul selecționer de atunci și-a arătat limitele tactice, a devenit punctul de plecare pentru o serie neagră de care n-am scăpat nici acum: șapte calificări succesive ratate la Mondiale!

Hagi, doar al doilea selecționer fără victorie în primele două partide oficiale

Acum, la revenirea sa pe banca naționalei, Hagi a…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *