Jeff Bezos vrea să atragă 100 de miliarde de dolari pentru achiziţia şi transformarea companiilor industriale cu ajutorul inteligenţei artificiale

Jeff Bezos vrea să atragă 100 de miliarde de dolari pentru achiziţia şi transformarea companiilor industriale cu ajutorul inteligenţei artificiale

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, se află în discuţii preliminare pentru lansarea unui fond de investiţii în valoare de aproximativ 100 de miliarde de dolari, destinat achiziţiei de companii din sectorul manufacturier şi modernizării acestora prin utilizarea inteligenţei artificiale, potrivit unui articol publicat de Wall Street Journal citat de news.ro

Bezos negociază cu unii dintre cei mai mari administratori de active la nivel global pentru a asigura finanţarea proiectului. De asemenea, acesta ar fi avut întâlniri în Orientul Mijlociu, în urmă cu câteva luni, cu reprezentanţi ai fondurilor suverane de investiţii, pentru a atrage capital.

Fondul este descris în documentele pentru investitori drept ”un vehicul de transformare industrială” şi ar urma să vizeze companii din domenii strategice precum producţia de semiconductori, apărarea şi industria aerospaţială.

Iniţiativa este separată de proiectul Prometheus, un startup în care Bezos este implicat şi…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *