În ultima perioadă, Mircea Lucescu a fost internat de mai multe ori în spital din cauza problemelor medicale, iar în spațiul public au apărut întrebări legate de cine va sta pe banca naționalei României la barajul cu Turcia, din martie.
Gigi Becali: „Lucescu mi-a zis că se retrage imediat de la națională pentru Gică Hagi”
Răzvan Burleanu a anunțat că Mircea Lucescu va efectua un control medical în străinătate, iar în jurul datei de 20 februarie ar urma să existe mai multă claritate. În funcție de diagnostic și recomandările medicilor, Federația va lua decizia în privința selecționerului.
Totuși, Gigi Becali spune că Mircea Lucescu i-a transmis că ar fi încă de acum dispus să renunțe la naționala României dacă Gică Hagi își va manifesta interesul pentru a conduce prima reprezentativă.
„Eu am vorbit cu Mircea Lucescu acum ceva timp, vreo două săptămâni, când începuse să fie cu boala. I-am zis: ‘Bă, Mircea, ești un om de prea mare…

