Operatorii de turism ar putea încheia anul pe minus, după ce datele oficiale arată o scădere de peste 4% a numărului de clienți români în primele 11 luni din 2025. De vină ar fi reducerea valorii tichetelor de vacanță și prețurile mai mari. Specialiștii spun că tendinţa va continua și anul acesta. În schimb, România devine o destinație atractivă pentru turiștii străini, sintetizează ProTV.
În primele 11 luni din anul trecut, numărul turiștilor în România a scăzut cu 4,1%, de la peste 11 milioane în 2024 la 10,6 milioane, potrivit Institutului Naţional de Statistică. S-au înregistrat creșteri semnificative doar în două luni: la început de an, când zăpada a umplut stațiunile montane, și în mai, de Paşte.
Pe de altă parte, industria turismului a experimentat o revenire excepțională din 2024, după ce în 2023 a trecut printr-un proces de recuperare treptată după pandemia de coronavirus. În prima jumătate a anului 2025, turismul…

