Realizatorul emisiunii Punctul Culminant, Victor Ciutacu, cere în mod explicit premierului Ilie Bolojan să facă publice documentele care să demonstreze că partenera sa de viață și-a achitat singură cheltuielile de transport și cazare în timpul recentei vizite oficiale de la Viena. În lipsa unor dovezi concrete, jurnalistul avertizează că va apela din nou la instanță.
Anunțul a fost făcut luni seară, în direct la România TV, după ce Ciutacu a primit un răspuns oficial din partea Cancelariei Prim-Ministrului, semnat de purtătoarea de cuvânt Ioana Dogioiu, răspuns pe care realizatorul îl consideră incomplet.
Solicitarea oficială formulată de Victor Ciutacu
Într-o adresă transmisă în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Victor Ciutacu a cerut explicit:
„În temeiul Legii 544/2001, vă rugăm să ne puneți la dispoziție documentele care atestă plata de către partenera de viață a prim-ministrului Ilie…

