La Federația Română de Fotbal s-a pus în acțiune un PR de predat la școlile de specialitate, de când în fruntea acestui for a ajuns Răzvan Burleanu, în 2014.
De mai bine de un deceniu, la FRF, principalul obiectiv e menținerea unei imagini impecabile. Din păcate pentru cei de aici, Ion Geolgău (64 de ani), fost mare fotbalist al Craiovei, a „pătat“ rău de tot imaginea instituției printr-un episod destul de urât.
Concret, potrivit dezvăluirilor făcute de Gazeta de Cluj, în septembrie, Geolgău, din postura de șeful scouterilor FRF, a avut conversații indecente cu mama unui junior pe WhatsApp. E suficient să redăm un singur mesaj trimis de Geolgău, pentru a explica despre ce a fost vorba: „Mi-ar fi plăcut o scenă de la duș, cu săpun, mult săpun pe tine“.
Federația l-a dat afară pe Ion Geolgău
Firește, după ce scandalul a ajuns în presă, cu capturi ale mesajelor trimise pe WhatsApp de angajatul FRF, acest for a fost obligat să desfacă…

