”Tricolorii” nu mai puteau atinge poziția a doua după rezultatul din penultima rundă, cu Bosnia (1-3). Miza ar fi fost un traseu mai ușor la barajul pentru Mondial, dar și șansa de a fi gazdă în primul meci de baraj.
Acum, România va merge la baraj prin intermediul Nations League, dar va avea parte de un traseu mult mai dificil, plus că va disputa ambele meciuri în deplasare.
Valeriu Iftime: ”Sunt șanse mici, dar avem”
Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a tras o concluzie după ce a urmărit naționala noastră în meciurile cu Bosnia și San Marino. Omul de afaceri crede că România păstrează, în continuare, șanse pentru a ajunge la turneul final.
„Abia ne-am trezit că suntem foarte slabi, asta cred. Trebuie să știm foarte bine cum atacăm acele meciuri complicate din acele baraje, dar ceea ce s-a văzut e că această competiție presupune și multă șansă. Dacă noi, cu Bosnia, nu aveam acel roșu, nu cred că era acest…

