Alexandru Bourceanu, fost căpitan al FCSB-ului, a făcut o comparație între el și Malcom Edjouma, mijlocașul francezo-marocan al echipei lui Gigi Becali.
Bourceanu face o comparație între el și Edjouma: „Dincolo de limitele mele!”
Fostul mijlocaș defensiv s-a arătat plăcut surprins de Malcom Edjouma și de abilitățile sale ofensive.
Mai mult, fostul internațional a făcut o paralelă între el și francez, glumind că îi „era frică” de careul advers pe vremea când evolua pe suprafața de joc.
„Uitaţi cum se demarcă Edjouma în careu. Eu nu aveam nicio treabă să facă aşa ceva. Careul advers era dincolo de limitele mele. Când intram acolo, nu mai vedeam nimic. Zici că era o bombă acolo.
Când jucam la juniori, noi toţi ne apăram. În general, echipa mea s-a apărat, aşa că eu nu am ajuns să ating careul advers. Nu ştiam cum e acolo. Când am ajuns în careul advers prima dată, m-am speriat şi nu prea m-am mai dus” , a spus Alexandru Bourceanu…

