În ciuda declarațiilor fulminante și revoluționare ale lui Ilie Bolojan și ale apropiatului său, Dragoș Anastasiu, privind companiile publice, se pare că Radu Miruță i-a lăsat pe ambii în offside. Pe premier raportat la promisiunile de intransigență, iar pe vicepremier prin atitudinea la fel de sfidătoare față de șeful comun.
Profesionalism marca USR
Astfel, în ultima ședință a Avioane Craiova, prin mandatul stabilit de ministrul Economiei, conducerea companiei deținute de Statul român a fost desemnată dintre membrii USR.
Ca să nu „bată la ochi”, doar 3 din 5 administratori sunt din partea „oamenilor noi”, probabil în așteptarea reducerii numărului total prin al doilea pachet al austerității, spre a rămâne doar ei.
Cum să îți impui apropiații fără riscuri
Astfel, pregătindu-se pentru eventualitatea în care competența și integritatea trebuie să guverneze companiile de stat, conform comunicatului…

