Universitatea Craiova are patru puncte după primele două etape din Superligă, iar în preliminariile Conference League a debutat cu o înfrângere, scor 2-1 împotriva celor de la FK Sarajevo.
Chiar dacă oltenii păstrează șanse pentru calificarea în faza următoare a competiției, jocul echipei nu-l impresionează pe fostul antrenor din Bănie.
Victor Pițurcă: ”Craiova nu e o echipă de temut”
În echipa lui Mirel Rădoi au avut loc mai multe ”mișcări de trupe” în această perioadă de mercato, dar cu toate acestea Pițurcă spune că Universitatea nu pare a fi o echipă ”de temut”.
„Nu vreau să pun paie pe foc pentru că vă spun din ceea ce văd. Nu știu care e realitatea, nu știu ce se întâmplă acolo. Cert e că Universitatea Craiova a adus jucători, nu știu cine i-a adus, antrenorul sau conducerea clubului… dar Craiova iar nu mi se pare o echipă de temut, care se poate bate la campionat”, a spus Victor Pițurcă, în exclusivitate pentru…

