Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene este sărbătorită în fiecare an la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților.
Prezent la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, prim-ministrul Ilie Bolojan a spus, în discursul susținut în fața celor prezenți, că are în vedere, în anii următori, câteva aspecte esențiale care țin de bunăstarea oamenilor care se ocupă de apărarea națională a țării.
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul NATO.
(…)Într-un sistem care are nevoie de investiții consistente, echipamente moderne și un cadru clar pentru dezvoltarea modernă a flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene și păstrarea personalului calificat sunt priorități pe care le vom susține în anii următori.

