Marți, 1 iulie va fi ziua în care țara noastră va trimite trei românce în luptă, în ediția 2025 a turneului de la Wimbledon.
Pentru a șaisprezecea oară pe tabloul principal al competiției majore din Marea Britanie, Sorana Cîrstea (35 de ani, 168 WTA) va juca ultimul meci al seriei de trei partide programate, surprinzător, consecutiv, pe terenul cu numărul nouă.
Begu, Cristian, Cîrstea, în această ordine, pe terenul al nouălea, în a doua zi de turneu la Wimbledon
Lucru foarte rar întâlnit, toate cele trei sportive din România vor evolua pe același teren.
Irina Begu (34 de ani, 115 WTA) va ieși prima, la ora 13:00, pentru partida cu slovena Kaja Juvan (240 WTA).
Favorită la victorie va fi și sportiva română cel mai bine clasată în ierarhia WTA, Jaqueline Cristian (27 de ani, 52 WTA), care va primi replica turcoaicei Zeynep Sonmez (88 WTA). Meciul Cristian – Sonmez este așteptat să înceapă după ora 14:30.

