Fostul antrenor al OGC Nice (decembrie 2020-mai 2021), care i-a luat cu succes locul lui Lucien Favre, conducea clubul din cantonul Geneva din iulie 2023.
Ursea a participat în 2024 la lupta pentru titlu în a treia divizie elveţiană, înainte de acest sezon de succes în anticameră, fără a reuşi o nouă ascensiune în primul eşalon.
Adrian Ursea e liber de contract
Nivelul de joc afişat de echipa sa a atras atenţia mai multor echipe din prima divizie, La Tribune de Genève sugerând o potenţială mutare la Yverdon Sort, care a retrogradat la sfârşitul lunii mai, sau la Lausanne-Sport, care se află în prima divizie sezonul viitor.
În vârstă de 57 de ani, fostul jucător al Petrolului de la finalul anilor 90 s-a stabilit de mai mult timp în Elveţia, unde a jucat, printre altele, la Locarno, Chenois şi Fribourg.
După încheierea carierei de fotbalist, el a fost secund la Servette Geneva, unde l-a cunoscut pe Lucien Favre, şi apoi antrenor principal. La Neuchatel…

