Un cardinal condamnat de Vatican pentru infracţiuni financiare susţine că poate lua parte la viitorul conclav, în ciuda faptului că este listat ca „neeligibil”, relatează CNN, informează News.ro.
Cardinalul Giovanni Angelo Becciu, cândva una dintre cele mai influente figuri la Vatican, a primit ordin de la Papa Francisc în 2020 să renunţe la „drepturile şi privilegiile” unui cardinal după ce a fost implicat într-un scandal financiar.
Cardinalul sard a deţinut anterior funcţia de „sostituto” („înlocuitor”) în cadrul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun – un echivalent al şefului de cabinet papal. Această funcţie îi oferea lui Becciu privilegii nelimitate de a se întâlni cu Papa şi îi conferea o autoritate uriaşă în cadrul guvernului central al Bisericii. Ulterior, a fost detaşat într-o funcţie de conducere a departamentului Vaticanului care se ocupă de stabilirea de noi sfinţi.

