Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat luni la RFI că România este pregătită să facă față sezonului rece, bazându-se exclusiv pe gazele din producția internă. „Mă aștept să trecem iarna doar cu gaz românesc, depozitele sunt în supraplin, undeva la 103,29%”, a afirmat Burduja.
Acesta a menționat că, în unele orașe din țară, primăriile au început deja să furnizeze căldură în apartamente. Întrebat despre pregătirea pentru sezonul de iarnă, Burduja a asigurat că „România are înmagazinate mai multe gaze decât anul trecut”.
Ministrul Energiei a explicat că, prin producția și extragerea gazelor din depozite, România reușește să își acopere consumul, iar eventualele importuri se vor face din rațiuni strict comerciale.
Prin aceste producții și respectiv extrageri, reușim să ne acoperim consumul. Mă aștept să trecem iarna doar cu gaz românesc, cu excepția acelor cazuri în care, din rațiuni comerciale, anumite…

