Primăria Sectorului 4 a postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) documentaţia de atribuire referitoare la licitaţia publică în vederea desemnării constructorului magistralei de metrou M4 Gara de Nord – Gara Progresul. Pentru realizarea acestui obiectiv, Primăria Sectorului 4 a depus deja cererea de finanţare în valoare totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, care vor fi accesaţi prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027.
Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 staţii, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între staţia Gara de Nord 2 şi staţia Gara Progresul, şi care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 şi 5, precum şi al comunei Jilava din judeţul Ilfov, transmite News.ro.
Termenul de finalizare, cinci ani
Conform comunicatului de presă al Primăriei Sectorului 4, în următoarele maximum 15 zile, documentaţia va fi verificată de către…

