Compania financiară multinațională Euroclear, cu sediul în Belgia, a avertizat joi că planul Grupului națiunilor puternic industrializate (G7) de utilizare a activelor ruse blocate prin sancțiuni pentru garantarea creditelor destinate Ucrainei riscă să afecteze stabilitatea financiară a Europei.
Într-un interviu acordat cotidianului Financial Times, Lieve Mostrey, directorul companiei din Bruxelles specializată în stocarea activelor financiare, a declarat că planul G7 ”s-ar apropia de confiscarea indirectă” a activelor ruse, ceea ce ar expune grupul unor litigii.
Euroclear deține active ale Băncii centrale a Rusiei în valoare de 191 de miliarde de euro, din totalul titlurilor de 260 de miliarde de euro imobilizate de Occident prin sancțiunile impuse Rusiei din cauza invaziei în Ucraina.
Lieve Mostrey a avertizat asupra riscurilor asociate unei soluții de compromis propuse de Belgia, prin care activele ruse ar urma să fie folosite ca garanții pentru…

