Scene șocante în gara Basarab din București! Un tânăr a dat cu câinele său de pământ până l-a ucis
Un tânăr a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pentru că și-a omorât câinele. Incidentul a avut loc pe peronul gării Grivița din București.
Inițial, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul pentru Protecția Animalelor au reținut un tânăr, în vârstă de 19 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind uciderea cu intenție a animalelor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Vineri, polițiștii Serviciului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, de către un polițist din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Grivița, cu privire la faptul că „un tânăr ar fi exercitat acte de agresiune asupra unui câine, în timp ce se afla pe peronul unei gări…

