Rezerva Federală (Fed), instituţia bancară centrală din Statele Unite, a decis menținerea nivelului dobânzii de referinţă, semnalând intenția de ajustare a politicii monetare în funcție de evoluțiile economice, pentru a atinge obiectivul stabilizării inflației.
Comitetul Federal al Pieţelor Deschise (FOMC), un organism din cadrul Rezervei Federale (Fed), a anunțat că dobânzile de referinţă rămân în intervalul 5,25%-5,50%.
”Indicatorii recenți sugerează că activitățile economice s-au extins într-un ritm puternic în trimestrul al treilea. Ritmul creării locurilor de muncă s-a moderat comparativ cu începutul anului, dar rămâne puternic, iar rata șomajului este scăzută. Inflația se menține ridicată. Sistemul bancar din SUA este sănătos și rezilient. Condițiile financiare mai stricte și condițiile de creditare pentru familii și companii probabil influențează activitățile economice, angajările și inflația. Amploarea…

