Marcel Boloş vine cu ultimele informații despre pachetul de măsuri fiscale: Nu l-am discutat în spaţiul public doar ca să ne aflăm în treabă
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat duminică, despre pachetul de măsuri fiscale, că nu a fost discutat în spaţiul public doar ca să se afle în treabă, ci este necesar pentru că avem problema cu deficitul şi fondurile europene. ”Noi pentru aceasta încercăm să luptăm, să nu compromitem dezvoltarea şi modernizarea României pe termen lung. la mijloc sunt 75 de miliarde de euro care pot fi suspendate în orice clipă dacă avem această problemă a deficitului bugetar”, a precizat ministrul.
”Proiectul de lege a fost discutat într-o primă lectură, în Guvern, tocmai în ideea aceasta ca toţi membrii Guvernului să ia la cunoştinţă şi apoi să avizeze proiectul, conform procedurilor legale. Sigur, proiectul de lege, până în momentul în care se aprobă de către…

