Douăsprezece oferte estimativ, neangajante, au fost depuse până marți, la ora 12:00, termenul-limită anunțat de Ministerul Energiei pentru a identifica cele mai bune soluții de proiectare a hidrocentralei de acumulare prin pompaj de până la 1.000 MW de la Tarnița-Lăpuștești, din județul Cluj. Nu este o idee în premieră, ci datează încă dinainte de 1989, iar anii trecuți au fost derulate proceduri, ulterior sistate de către stat, pentru a atrage investitori.
Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, în 28 iulie, că demarează proiectul centralei hidroenergetice cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, invitând operatori interesați să transmită, până pe 8 august, la ora 12:00, o ofertă neangajantă estimativă, cât mai detaliată și in concordanță cu cerințele atașate la anunț.
Perioada de consultare a fost prelungită
„Într-un termen foarte scurt, 12 companii puternice din țară și din străinătate au răspuns…

