NATO a declarat miercuri că intensifică supravegherea în regiunea Mării Negre, condamnând ieşirea Rusiei din acordul care asigura trecerea în siguranţă a navelor care transportă cereale ucrainene. Anunţul a fost făcut după o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina, organismul înfiinţat la începutul acestei luni pentru a coordona cooperarea dintre alianţa militară occidentală şi Kiev.
„Suntem solidari cu aliaţii noştri de la Marea Neagră, vom continua să ne protejăm reciproc”
Consiliul s-a întrunit la nivel de ambasadori şi a fost prezidat de Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.
„Rusia continuă să dea dovadă de o lipsă totală de respect faţă de dreptul internaţional şi faţă de oamenii din întreaga lume care depind de cerealele ucrainene. Rusia ameninţă navele civile, terorizează oraşe paşnice şi distruge părţi din patrimoniul cultural mondial prin loviturile sale brutale. NATO este unită. Suntem solidari cu…

