Trooping the Colour, paradă aniversară pentru Regele Charles al III-lea. Monarhul britanic își sărbătorește de două ori ziua de naștere

Trooping the Colour, paradă aniversară pentru Regele Charles al III-lea. Monarhul britanic își sărbătorește de două ori ziua de naștere

De peste două secole și jumătate, parada militară Trooping the Color marchează ziua oficială de naștere a suveranului britanic, iar noul monarh – Charles al III-lea – îşi va face apariţia călare.

Regele Charles al III-lea se va alătura celor 1.500 de soldaţi care vor defila în timpul acestui eveniment, precum şi celor 300 de cai care vor lua parte la ceremonia desfășurată în onoarea sa. Printre invitați se numără prim-ministrul Rishi Sunak, ducesa de Edinburgh, viceamiralul Sir Tim Laurence și alte personalități militare de rang înalt.

Participă la această paradă militară de tradiție Cavaleria Casei Regale, dar şi cele cinci regimente de gărzi:

  • Grenadier
  • Coldstream
  • Scoţienii
  • Garda Irlandeză
  • Garda Galeză

Trebuie menționat și că este pentru prima dată când un monarh în funcţie se alătură paradei după ce defuncta regină Elizabeth a II-a făcuse acest lucru în 1986.

Regele Charles va fi întâmpinat la parada gărzilor…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *