În valea Tangi, în adâncul munților afgani, Ismail Ashuqullah, un kamikaze antrenat de talibani, în vârstă de 25 de ani, le mărturisește jurnaliștilor marele său regret. Faptul că nu a avut timp să comită un atentat sinucigaș pentru a „răzbuna Coranul”, pe vremea când războiul făcea ravagii în această regiune, mândră de martirii săi.
Valea Tangi a rămas, în mare parte sub controlul talibanilor, pe toată durata războiului, martirii fiind venerați acolo.
Potrivit unui raport al misiunii ONU în Afganistan, anul 2019 a înregistrat cel mai mare număr de victime civile în urma atacurilor sinucigașe ale talibanilor, 1.499 de victime, dintre care 165 de morți.
„Regretul” de a nu fi ales să moară într-o mașină capcană
Ismail Ashuqullah s-a întâlnit cu echipa AFP, chiar în locuința sa din satul Otarhi, în Valea Tangi, Afganistan, într-o imensă cameră de oaspeți, acoperită cu covoare și perne – în prezența tatălui său…

