Cea de-a 14-a reuniune a Centrului de Sprijin al Uniunii Europene pentru Securitate Internă și Gestionarea Frontierelor (HUB-ul de Securitate al UE), s-a desfășurat la Chișinău și a reconfirmat importanța protejării proceselor electorale democratice în Republica Moldova, într-un context regional marcat de amenințări hibride și ingerințe externe, informează MOLDPRES, citează Rador Radio România.
Potrivit concluziilor reuniunii, participanții au subliniat că alegerile libere, corecte și transparente reprezintă un pilon de bază al democrației, iar integritatea acestora trebuie apărată împotriva campaniilor de dezinformare, finanțărilor ilicite și altor acțiuni menite să influențeze opțiunile electorale ale cetățenilor.
Discuțiile au evidențiat necesitatea consolidării statului de drept și a cadrului legal, prin adaptarea legislației și întărirea structurilor instituționale, pentru a răspunde tacticilor în continuă evoluție utilizate…

